Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

CMSN. Nu ratați vizitarea Planetariului din Constanța

Published

on

Planetariul Constanța, din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, este primul obiectiv public de acest gen din ţară. A luat ființă în anul în care omul a reuşit să “atingă” pentru prima dată cu piciorul Luna, respectiv în anul 1969. Planetariul destăinuie şi azi misterele greu de pătruns ale cerului.

Vorbim despre o lume de dincolo de noi, alcătuită din stele, planete, meteori, galaxii şi altele. În cupola Planetariului au loc demonstraţii cu proiectorul ZKP- 2 şi pot fi văzute: aproximativ 5.000 de stele, planete, Luna, constelaţii (constelaţii zodiacale), comete, meteori, sateliţii galileeni ai lui Jupiter, sateliţi artificiali, mişcarea de revoluţie a planetelor din Sistemul Solar, determinarea coordonatelor orizontale, ecuatoriale şi ecliptice. De asemenea, se pot observa demonstraţii cu planetariul Trippensse: formarea anotimpurilor, echinocţii şi solstiţii, eclipse de Soare şi de Lună.

În holul Planetariului, poate fi vizitată o expoziţie cu tematică de astronomie.

Demonstrațiile la Planetariu au loc zilnic, la orele 10.15, 11.45, 13.00, 14.15. 

Advertisement
usr

Este important de precizat că numărul de vizitatori admiși la o demonstrație va fi de 20, cu respectarea normelor privind prevenția SARS COV2. Tarifele sunt mici, respectiv 8 lei pentru adulți și 2 lei pentru elevi și studenți.

Copiii sub 7 ani nu au acces.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions