Opinie
„Coborâm la prima!”, un film al transfigurării, în context #Colectiv (cronică de film)
Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați
„Coborâm la prima!” – un film ce se dorește a fi de debut, însă fără doar și poate este un film de consacrare. Tedy Necula aduce înaintea privitorului un nou gen, numit de el – film inspirațional. Mărturisesc că termenul nu mi-a părut a fi chiar adecvat, decât în contextul anagramării cuvintelor inspirație și motivațional. Atunci da, „Coborâm la prima!” este un film inspirațional.
Inspiră pentru că e ca o gură de aer proaspăt trasă în piept și expiră în motivația de a fi, de a exista viu pentru cei din preajma noastră. Inspiră către o nouă atitudine, sau mai bine zis inspiră către revenirea la ceea ce am fost cândva – oameni vorbindu-ne, ascultând și privindu-ne în ochi. Iar motivația este Coborârea la prima stație care nu se știe când urmează – fie pentru cel care ascultă, fie pentru cel ce este ascultat. Tabloul filmului și storytellingul său acoperă mare parte din sfera socială românească atât prin preocupări, cât și prin trăsături de caracter. Cele aproape 20 de personaje au ceva în comun: urcă, într-o aparentă banalitate cotidiană în metroul bucureștean în dimineața de după noaptea #Colectiv.
Toate poveștile neașteptate încep cu ceva obișnuit
Doar că la scurt timp metroul oprește între stații. Iar de aici filmul se derulează în timp real. Preț de peste o oră oamenii se descoperă rând pe rând. E ca o coborâre în adâncul ființei fiecăruia pentru ca spre final, sau la ieșirea din metrou să-și descopere chipul cel nou, ca într-o adevărată revelație a Învierii. Acțiunea are loc în context #Colectiv – el însuși un moment cu semnificații de descoperire a empatiei sociale. Personajele sunt: o pereche de părinți ce-și plâng pierderea fiului în incendiu, un cuplu de bătrâni, trei puști gălăgioși și puși pe șotii, o asistentă medicală și fiul ei – un copil cu note autiste, un samsar de mașini, o tânără artistă, un barman, un preot, un balerin/dansator gay, un pârnăiaș, o tânără însărcinată, trei studenți și două moldovence.
Suntem străini până când ceva ne aduce împreună!
De aici firul poveștii curge ca într-o cascada de plot twist menită să îți descopere petală cu petală un nufăr aflat în mocirla socială. Sunt personaje care se descoperă trăind o viață de minciună într-o căsătorie ce ia sfârșit odată cu finalul filmului. Adrian Păduraru este întruchiparea bărbatului mințit și dojenit de o soție lipsită de scrupule, dar care joacă foarte bine rolul de victimă – Teodora Mareș. Sunt tinerii – actori debutanți – ce anunță salvarea pentru un bătrân în agonie, în ciuda superficialității nepăsătoare din metrou. Fiecare își află răspuns la apăsătoarea întrebare „cine sunt eu?”. Iar răspunsul vine firesc la un semnal tras de preotul interpretat de Constantin Cotimanis ales ca personaj ce ne duce cu gândul la Dostoievski. Este limpede că filmul reprezintă o apologie a neuronilor în oglindă, a căror importanță pentru psihologie și sociologie este tot mai des subliniată prin studiile abordate în ultimele decenii. Dialogurile filmului, suplețea clipelor petrecute în cabina unui metrou aflat în derivă, dezvoltă în fiecare dintre cei implicați, partea umană acoperită de tehnicizarea excesivă a zilelor noastre. Este o adevărată Înviere cu tot ce implică aceasta. O coborârea în iadul încărcat de agitația lumii, o stagnare într-un moment de purificare pentru ca mai apoi să poată fi reînviat Omul prin descoperirea sinelui. Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați. Scena ludică de la finalul filmului în care copilul cu note autiste dă cheia vieții cotidiene a fiecărui personaj nu este nici ea lipsită de importanță. Acești copii văd ceea ce noi nu vedem și interacționează doar pe palier afectiv.
Vibe-ul tău contaminează vibe-ul celorlalți
“Coborâm la prima!” este un film care merită văzut, nu povestit, pentru că fiecare scenă, fiecare diriguire a dialogului are o vibrație specifică ce merită descoperită doar prin vizionare. Dincolo de acțiunea filmului pe care ar trebui să o descoperim fiecare în parte, Tedy aduce înaintea noastră modelul omului viu ce nu lasă tetrapareza diagnosticată la 12 ani să îi acopere calitățile. El reușește să dezvolte un om nou, într-o lume acoperită de minciună, iar cuvântul cheie este COMUNICAREA. Viața – o călătorie – urcăm și coborâm dintr-un metrou – doar că Tedy Necula a oprit între stații ca să arate că „a trăi” nu înseamnă să fii doar călător, ci si să te descoperi ca om aflat pe cale. Iar această descoperire o faci simplu, pe un singur drum – plecând de la tine către ceilalți. Iar după ce îți închei periplul, cobori la prima. După film mi-a spus că îi place vibe-ul meu și că ar mai fi stat să povestim. De fapt era vibe-ul lui – mi-l oferise în timpul cât a rulat filmul și, firesc, l-a primit înapoi așa cum îl va primi de la fiecare dintre cei ce vor vedea filmul său. Coborâm la prima este un film pentru viață, o peliculă cât toate viețile. Mulțumim Tedy și Alexa!
Distribuție:
Teodora Mareș, Adrian Păduraru, Constantin Cotimanis, Tudorel Filimon, Emilian Oprea, Constantin Drăgănescu, Victoria Cociaș, Iulia Dumitru, Gavrilă Pătru, Ela Ionescu, Grumăzescu Cezar, Iulian Burciu, Dana Pârlogea, Dan Murzea, Iulia Alexandra Neacșu, Ada Dumitru,
Imagine Alexandru Timoșca, Scenariu Alexa Axinte
Regizor Tedy Necula
