Conecteaza-te cu noi

Administratie

Cocargeanu: „Noua taxă aberantă pentru utilizarea domeniului public, inventată de primarul Chițac, a generat indignare și confuzie în rândul constănțenilor“

Published

on

strazi centru

Noua taxă aberantă, de 200 de lei pentru fiecare mașină, pentru utilizarea domeniului public, inventată de primarul Chițac și votată de consilierii PSD și PNL, a generat indignare și confuzie în rândul constănțenilor. Aleșii locali de la USR, cei care s-au opus introducerii unei astfel de taxe spun că atât Primăria, cât și SPIT Constanța, nu se deranjează să ofere explicații clare cu privire la cetățenii care sunt exceptați de la plata acestei taxe abuziv. „Îi interesează doar să încaseze banii, fără justificări, fără explicații!“

„Introducerea taxei pentru utilizarea domeniului public a generat confuzie în rândul constănțenilor. Chiar dacă această taxă a fost votată de consilierii locali PSD și PNL încă din luna septembrie a anului 2024, Primăria Constanța și SPIT transmit în continuare informații neclare cu privire la categoriile de persoane exceptate de la plata acesteia.

Deși în Hotărârea de Consiliu Local pentru stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2025 și pe site-ul SPIT sunt menționate doar două categorii de persoane exceptate, și anume cele care achită taxa pentru rezervarea unui loc de parcare și cele care dețin un abonament anual pentru parcare în zona 2, site-ul Primăriei Constanța ne informează că sunt scutite și persoanele care dețin locuri de parcare în parcările private ale blocurilor rezidențiale sau garaje amenajate pe teren propriu sau în incinta blocurilor rezidențiale.

Din cauza acestor informații contradictorii, constănțenii nu sunt siguri dacă trebuie sau nu să plătească taxa.

Mai mult decât atât, pentru majoritatea persoanelor care ar trebui să fie scutite de plata acestei taxe nu a fost făcută exceptarea automată, iar SPIT nu a publicat nicio procedură cu privire la modalitatea în care această situație poate fi rezolvată pentru fiecare categorie de excepție în parte.

Este inadmisibil ca taxa să apară și în deciziile de impunere pentru anul 2025 ale persoanelor care ar trebui să fie scutite. Nu este responsabilitatea cetățenilor să facă drumuri între instituții și să aducă documente justificative pentru că instituțiile publice locale nu își fac treaba așa cum ar trebui.

USR a atacat deja în instanță această taxă, iar astăzi am trimis către SPIT o solicitare pentru clarificarea tuturor aceste aspecte.“, a spus liderul consilierilor locali ai USR, Florin Cocargeanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions