Echipe mixte ale Primăriei Municipiului Constanța, S.C. RAJA SA și ale operatorului de salubrizare s-au asigurat astăzi că receptorii pluviali de pe arterele principale și din zonele de risc la inundații din oraș sunt în parametri optimi.
Au avut loc lucrări de curăţare şi decolmatare a gurilor de scurgere, a rigolelor și a căminelor de vizitare pentru a asigura funcționarea sistemului de canalizare în condiții corespunzătoare.
Reamintim că municipiul Constanța se află sub atenționare meteorologică de cod portocaliu până sâmbătă la ora 02:00. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea se vor înregistra cantități de apă însemnate și instabilitate atmosferică accentuată. În această după-amiază și în prima parte a nopții vor fi intervale cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse, 50 -80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta