La ora 13:20 a fost emis cod roșu în Dobrogea, valabil cel puțin până la ora 14:20.
Sunt vizate localitățile: Cogealac, Mihai Viteazu, Istria, Fântânele din județul Constanța, și Baia, Ceamurlia de Jos, Beidaud, din județul Tulcea.
Se vor semnala: intensificări puternice ale vântului cu aspect tornadic, cu rafale de peste 80-100 km/h, averse torențiale din care se vor cumula 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de medii dimensiuni.
Avand în vedere avertizările de vreme rea, cetățenii sunt obligați să respecte următoarele măsuri:
ÎNAINTE DE EVENIMENT
Îndepărtează copacii ori ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Nu uita regula de salvare 30/30: adăpostește-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reușești să numări până la 30 înainte de a auzi un tunet.
Rămâni în interiorul clădirii încă 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.
Respectă următoarele reguli în cazul în care este iminentă o furtună:
Întrerupe orice activitate în aer liber.
Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism.
Deşi s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, ești mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior.
Închide ferestrele şi uşile.
Evită duşurile ori sălile de baie. Conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate.
Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare.
Deconectează aparatele şi alte echipamente electrice precum computerele şi aparatele de aer condiţionat. Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
ÎN TIMPUL EVENIMENTULUI
Asează-te ghemuit la pământ. Puneţi mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă si redu contactul cu pământul.
Nu te întinde pe pământ.
Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.
Dacă te aflai în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi.
Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă precum o vale.
Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăpostește-te imediat.
DUPĂ EVENIMENT
După o furtună, în situaţia identificării unei victime lovite de trăsnet, verifică următoarele:
Respiraţia: dacă nu mai respiră, începe resuscitarea prin metoda gură la gură.
Puls: dacă victima are puls si respiră, căută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de vedere.
Dacă este nevoie de asistenţă medicală sună cât mai repede posibil la 112.
Pentru mai multe informații utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase descărcați aplicația DSU din Google Play Store și AppStore.