Noul an vine la pachet cu reguli noi pentru șoferii români. Codul Rutier din 2024 a fost modificat, iar noutatea anului în ceea ce privește reglementările referitoare la circulația pe drumurile publice este reprezentată de majorarea amenzilor.
S-a schimbat legislația, amenzile de circulație au explodat. Mai mult, noile prevederi sunt valabile și pentru cei care aleg să circule cu trotineta, dar și pentru pietoni.
S-a schimbat legislația, amenzile de circulație au explodat
Autoritățile spun că vinovată de majorarea punctului de amendă este corelarea acestuia cu creșterea salariului minim pe economie. Astfel, dacă majorarea salariului minim va urca potrivit promisiunilor Coaliției la 3.700 lei, cu siguranță că amenzile vor exploda în acest an. Vestea bună e că termenul în care se poate achita amenda doar la jumătate din cuantum a crescut de la 48 de ore la 15 zile.
De la 1 ianuarie 2024, valoarea unui punct de amendă este de 165 de lei adică 5% din 3.300 de lei, salariul minim actual. Dacă faci parte din categoria persoanelor care traversează neregulamentar, trebuie să scapi de acest obicei pentru că riști să fii sancționat.
Polițiștii le atrag atenția pensionarilor, dar și pietonii indisciplinați care traversează neregulamentar că în 2024 vor primi sancțiuni mult mai mari și asta pentru că a fost schimbată formula de calcul a punctului de amendă. Începând cu data de 1 ianuarie 2024, amenda pentru traversarea neregulamentară va varia între 330 și 495 de lei, însă va fi redusă la jumătate în cazul plății în termen de 15 zile. Astfel, suma efectivă a amenzii va fi între 165 și 247,5 lei, scrie gândul.ro.
Valorile amenzilor, în funcție de clasele de sancțiuni, vor fi în acest an următoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 300 şi 495 de lei);
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 660 şi 825 de lei);
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 990 şi 1.320 de lei);
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.485 şi 3.300 de lei);
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.465 şi 16.500 de lei).
Cu toate acestea, dacă valoarea salariului minim pe economie ajunge la 3.700 de lei, valoarea unui punct de amendă va fi de 185 de lei și astfel valorile amenzilor în funcție de clasele de sancțiuni vor fi următoarele:
clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 370 şi 555 de lei);
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 740 şi 925 de lei);
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 1.110 şi 1.480 de lei);
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.665 şi 3.700 de lei);
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.885 şi 18.500 de lei).
Codul Rutier vine cu reguli noi și pentru cei care circulă cu trotinetele electrice.
Proprietarii de trotinete electrice trebuie să știe că în 2024 au nevoie de asigurare RCA. Mai mult cei care dețin un astfel de vehicul trebuie să aibă vârstă minimă de 16 ani și să treacă un test-chestionar cu cinci întrebări din legislația rutieră. De asemenea, casca e obligatorie fiind exceptați cei care circulă pe trotinetele închiriate. În plus, potrivit noilor reglementări, bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Totodată, este interzisă circulaţia acestora fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, se arată în hotărârea Guvernului de pe 23 decembrie .
„Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor”, prevede proiectul adoptat de Guvern.
Cu toate acestea, românii trebuie să știe că mu toate trotinetele sau bicicletele electrice vor avea nevoie de RCA, ci doar cele care au o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h sau cele care au o masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.
foto cu rol ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta