La această oră, în Constanța sub 8 grade Celsius și este soare și cer senin. Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de vânt tare și ninsori viscolite în judeţele: Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi zona joasă a judeţelor Neamţ şi Bacău, precum și o avertizare cod portocaliu de vânt puternic, viscol și zăpadă troienită în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură. Avertizările sunt valabile din această seară, de la ora 18.00 și sunt valabile până mâine seară. Potrivit ANMH, astăzi la ora 14.00 a fost emisă o atenționare de cod galben valabilă până mâine la ora 22.00. Potrivit acesteia, vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori și intensificări ale vântului. În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare. În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50…70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Notă: În sudul, sud-estul și centrul țării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei. De asemenea, au fost emise două coduri portocalii, unul valabil de astăzi de la ora 18.00 până mâine la ora 20.00, valabil în Munții Banatului, Carpații Meriudionali și Carpații de Curbură, unde viteza vântului la rafală va depăși 80…90 km/h, iar pe creste se vor atinge 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. Un alt cod portocaliu va fi valabil de la ora 1 a nopții și până la ora 17.00. Acesta se referă la rafale de vânt și nionsori viscolite în județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și zona joasă a județelor Neamț și Bacău. În județele Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și în zona joasă a județelor Neamț și Bacău, vor fi intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 75…85 km/h și temporar va ninge viscolit.