În cursul zilei de azi, reprezentanții Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Constanța s-au adresat elevilor, părinților și întregii comunități mirciste pentru a-i anunța că li s-a cerut sprijin din partea unui liceu din Ucraina. Este vorba despre un liceu care se află în parteneriat cu CNMB de mai bine de 10 ani. Directorul unității de învățământ, Volodymyr Zayats, a adresat solicitarea de a le fi trimise medicamente și alimente neperisabile.
Este vorba despre produse alimentare de bază (cartofi, fasole, zahăr, ulei, sare, orez, conserve, produse de panificație etc.) și medicamente diverse, instrumente sanitare, lumânări, saci de dormit etc.
Iată mesajul integral transmis de conducerea Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân”
”Stimați elevi, părinți și membri ai comunității mirciste,
Evenimente grave, dramatice, se întâmplă foarte aproape de noi, în Ucraina vecină. Ororile și distrugerile războiului au ajuns și se produc și în orașul Mykolaiv (Nikolaev), nu departe de Odesa. În acest oraș se află Liceul ”Oleh-Olzhych”, liceu cu program bilingv în limba germană și care este în parteneriat cu CNMB de peste 10 ani. Elevi și profesori din acest liceu au fost prezenți anual la Festivalul de Teatru pentru Liceeni” Aplauze” și la alte manifestări organizate de colegiul nostru.
Astăzi am fost contactați de dl. Volodymyr Zayats, directorul liceului, care ne-a adresat solicitarea de a le oferi sprijin material constând în principal din alimente și medicamente. Am constituit un grup de acțiune, format din profesori și elevi, cu care începem realizarea unei colecte pe care o vom trimite cu un camion care va veni de la ei spre ale expedia. Ne adresăm tuturor părinților elevilor noștri, rudelor și prietenilor lor, spre a veni în sprijinul acestor parteneri ai noștri, atât de greu încercați.
În prezent sunt sub bombardamente, cu posibilități de supraviețuire la limită. Necesitățile lor sunt esențiale: produse alimentare de bază (cartofi, fasole, zahăr, ulei, sare, orez, conserve, produse de panificație etc) și medicamente diverse, instrumente sanitare, lumânări, saci de dormit etc.
Facem apel la un efort comun spre a veni în sprijinul supraviețuirii profesorilor, elevilor și comunității lor școlare din Mykolaiv.
Programul punctelor de colectare :
-LICEU – Bibliotecă (lângă intrarea din str. Ștefan cel Mare) ( persoane de contact Vasile Nicoară, Loredana Tănase, Ionela Simula)
– vineri 11 martie, orele 8-18
– sâmbătă 12 martie, orele 8-15
– duminică, 13 martie, orele 8-13
– luni 14 martie, orele 8-18
-GIMNAZIU – Cancelarie ( persoană de contact Maria Neicu)
– vineri 11 martie, orele 8-14
– luni 14 martie, orele 8-14.
Vă mulțumim!”, au scris reprezentanții Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta