Având in vedere atenționările meteo de Cod Portocaliu de vreme geroasă, la nivelul SC RAJA SA, s-a luat decizia prelungirii activității Comandamentului pentru Situații de Urgență, până miercuri – 11 ianuarie 2017, ora 08,00. În cadrul Comandamentului, pentru intervenția rapidă, sunt constituite zeci de echipe de intervenție, care asigură permanența în toată această perioadă. Asigurăm toţi abonaţii societăţii că reprezentanții companiei noastre vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei. Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.