La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Constanţa au efectuat controlul de frontieră atât asupra unei nave sub pavilion Vanuatu, sosită din direcţia Turcia, cât şi asupra membrilor echipajului.
Comandantul navei a solicitat eliberarea unei vize de tranzit, motivând terminarea contractului de muncă. Acesta a prezentat, la controlul specific, un pașaport turistic irakian. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul este completat în fals, acesta fiind semnalat ca furat de către autorităţi.
Bărbatul în cauză, O.M., cetățean sirian, în vârstă de 44 de ani, a declarat că a procurat pașaportul irakian din Turcia, cu ajutorul unei cunoștințe, în schimbul sumei de 15.000 de euro.
În cauză, cetăţeanului sirian nu i s-a permis intrarea în ţară, pașaportul fiind ridicat în vederea expertizării, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta