Primăria Constanța spune că, de la începutul lunii mai și până în prezent, agenții Direcției Generale Politia Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia, atât pe segmentul stradal, cât și pe plaje pentru a verifica respectarea prevederilor O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și ale H.C.L. nr. 427/2017. Iar abaterile nu au lipsit. Polițiștii locali au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 103.450 lei. Au existat situații în care polițiștii locali au dispus confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea contravențiilor respective, atunci când acestea nu au fost distruse chiar de contravenienți la vederea polițiștilor locali, mai notează Primăria.