În cursul serii trecute, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au confiscat o mașină încărcată cu deșeuri. Aceasta fusese abandonată de către șofer în apropiere de Techirghiol și observată de polițiștii din oraș.
Potrivit comisariatului județean Constanța, mașina era încărcată cu deșeuri de carton, plastic și deșeuri vegetale și o parte din acestea au fost abandonate pe un teren aflat lângă liziera pădurii, spre calea ferată din localitatea Techirghiol.
S-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 30.000 lei și sancțiune complementară de confiscare a mijlocului de transport.
”Deșeurile vor fi preluate de serviciul de salubrizare local, iar zona va fi igienizată. Mulțumim Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și Poliției Locale Techirghiol pentru colaborare.”, au precizat reprezentanții Comisariatului județean al Gărzii de Mediu.