Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A (CN APM S.A) în colaps. Patru membrii ai Consiliului de Administraţie au fost suspendaţi.

Published

on

Tribunalul Constanţa a decis luni, 7 martie, suspendarea executării a trei hotărâri ale Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor CN APM S.A. Hotările vizau numirea a patru persoane în Consiliul de Administraţie al companiei. Este vorba despre Viorel Ion Olea membru provizoriu şi vicepreşedinte, Tudor Baltă membru provizoriu, Adrian Cighi şi Marcela Mariana Frigioiu membri. Acţiunea în instanţa a fost iniţiată de SC COMVEX SA la data de 9 februarie a.c.  Iată , pe scurt, hotărârea pronunţată de instanţa pe 7 martie:

,, Respinge, ca nefondată excepţia lipsei de interes invocată de pârâta Compania Naţională „ Administraţia Porturilor Maritime” SA. Admite acţiunea formulată de reclamanta SC COMVEX SA în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională „ Administraţia Porturilor Maritime” SA. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în favoarea reclamantei de terţul intervenient accesoriu ORGANIZAŢIA PATRONALĂ „OPERATORUL PORTUAR” CONSTANŢA. Dispune suspendarea executării următoarelor Hotărâri ale Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Companiei Naţionale „ Administraţia Porturilor Maritime” SA până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare înregistrate sub nr. 853/118/2016 pe rolul Tribunalului Constanţa: 1. nr. 5 din data de 22.12.2014 privind desemnarea Domnilor BALTĂ TUDOR şi OLEA ION VIOREL în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie ai CN „ APM” SA Constanţa; 2. nr. 7 din data de 12.04.2014 privind desemnarea Doamnei FRIGIOIU MARIANA MARCELA în calitate de membru al Consiliului de Administraţie ai CN „ APM” SA Constanţa şi 3. din data de 29.03.2012 privind desemnarea Domnului CIGHI ADRIAN în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al CN „ APM” SA Constanţa. Obligă pârâta să plătească reclamantei şi terţului intervenient accesoriu suma de 20 lei în favoarea fiecăruia, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.”

Potrivit unui comunicat al Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar”, terţ intervenient în favoarea SC COMVEX S.A, în dosarul 854/118/2016, ,, hotărârile subsecvente adoptate de către acest Consiliu de Administraţie vor trebui anulate de la caz la caz, în funcţie de cvorum şi majoritaţile constituite pentru adoptarea acestora, pe parcursul ultimilor 4 ani.’’.

,, Aceste patru persoane au adoptat în mod sistematic, cu bună ştiinţă, hotărâri vătămătoare Comunităţii Portuare, ceea ce a atras constant protestele publice ale Sindicatelor şi Patronatelor Portuare. Deciziile adoptate în dispreţul mediului economic şi intereselor sociale ale lucrătorilor portuari au avut efecte negative asupra activităţii Portului, obiectiv de interes economic naţional.’’, se mai arată în comunicat.

Advertisement
usr

Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare şi Organizaţia Patronală ,,Operatorul Portuar” au protestat deseori, in ultimii ani, împotriva conducerii CN APM SA, semnalând nereguli şi deficienţe în gestionarea Portului Constanţa.

Ultimul protest a fost organizat astăzi, 9 martie, de Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare. Sindicaliştii adunaţi în faţa Gării Maritime Constanţa au cerut demiterea conducerii administrative şi executive a Portului Constanţa.

Situaţia din Portul Constanţa este neclară şi pentru  premierul Cioloş

Pe 5 februarie a.c, după vizita de lucru la Ministerul Transporturilor, dacian_ciolospremierul Dacian Cioloş declara:

,,…am avut o scurtă discuţie cu câteva din conducerile unor companii din subordinea Ministerului Transporturilor; ne-am concentrat pe discuţii privind funcţionarea Portului Constanţa, unde am cerut dlui ministru să vină în perioada următoare cu o analiză proprie a dânsului, pentru că sunt acolo câteva lucruri care mie, cel puţin, nu îmi sunt foarte clare. Portul Constanţa nu e doar o companie care trebuie să fie profitabilă şi aşa cum arată, este profitabilă, dar în ciuda profitului pe care îl realizează, se fac foarte puţine investiţii acolo. Sunt lucruri care nu sunt foarte clare, legate de modul cum se fac contractele de alocare a spaţiilor acolo. Deci, vreau să văd în perioada următoare ce măsuri putem lua pentru a eficientiza activitatea portului, care, cum vă spun, nu e doar o companie care trebuie să producă profit, e o infrastructură de care depind o serie de alţi agenţi economici acolo.”.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions