Președintele Companiei Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, și-a falsificat CV-ul, precizând că a absolvit Facultatea de Eletrotehnică din București. La solicitatea Edupedu.ro, Departamentul de Relații Publice din cadrul Universității Politehnice București a transmis că persoana în cauză a fost student al acestei universități dar nu și-a finalizat studiile.
Potrivit surselor Edupedu.ro, Carașol ar fi urmat cursurile universității, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o.
Președintele Directoratului Transelectrica.ro, scrie atât în CV-ul oficial, cât și în Biografia publicate pe site-ul gigantului energetic pe care îl conduce că “este absolvent al Facultății de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București”.
Advertisement
Cum s-a aflat acest lucru? Foarte simplu: surse politice au declarat că diploma acestuia de absolvire a UPB este una falsă, iar Edupedu.ro a solicitat oficial Universității Politehnica din București să comunice dacă Marius Dănuț Carașol a absolvit cursurile universității.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!