Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Comportamentul agresiv în trafic va putea fi reclamat pe o platformă a aplicației hub.mai.ro

Published

on

autostrada a

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere.

Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informații despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu, datele acestuia de identificare (nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență, declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surpinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura).

Astfel, următoarea abatere la regimul circulației pe drumurile publice poate fi sesizată de către cetățeni:

Advertisement
usr

Conform prevederilor articolului 54^1 din O.U.G. 195/2002:

(1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.

(2) Prin comportament agresiv se înţelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  1. a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
  2. b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  3. c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
  4. d) circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  5. e) folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;
  6. f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
  7. g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
  8. h) realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  9. i) conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Sancțiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este prevăzută de articolul 100/3/i din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei) și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile.

Scopul acestui demers vizează sancționarea comportamentului agresiv în trafic a conducătorilor  de vehicule, prin respectarea regulilor de circulație, astfel încât să fie reduse evenimentele rutiere cu consecințe deosebit de grave.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions