În cursul zilei de ieri, cu începere de la ora 14.00, la sediul Primăriei comunei Corbu s-a desfășurat o ședința de consiliu. Dacă era o întâlnire obișnuită, cu adoptarea vreunor proiecte firești, o ignoram. Însă, dat fiind faptul că a vizat viitorul conducerii primăriei, a fost cât se poate de interesantă. Este de notorietate faptul că viceprimarul comunei, Marin Cornel, a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă. În acest context, câțiva consilieri au depus la Prefectura Constanța, încă din luna august a.c., o adresă prin care solicitau înlocuirea acestuia din funcție. Din informațiile de care dispunem, prefectul Albu a solicitat o hotărâre definitivă și irevocabilă, pe care a primit-o. De asemenea, a făcut adrese către primăria Corbu, care au rămas fără răspuns. Așadar, Prefectura a fost nevoită să revină cu alte adrese, care într-un final au fost luate în considerare. Însă în ședința de consiliu din luna octombrie, consilierii au votat împotriva demiterii viceprimarului Marin Cornel. Firește, nu toți, însă majoritatea a fost câștigătoare. Și săptămâna trecută a avut loc o ședință de consiliu, dar cum au absentat mai mulți consilieri, nu s-a putut adopta vreo hotărâre. Dar ieri s-a întrunit cvorumul necesar și s-a trecut la vot. Nici de această dată nu au fost cu toții de acord asupra hotărârii de încetare de drept a mandatului de consilier local pentru Marin Cornel. Însă 7 consilieri au votat pentru, iar 6 dintre ei (consilierii PNL) s-au abținut. Așa că, în acest context comuna Corbu a rămas fără un consilier local. De asemenea este important să precizăm faptul că, de marți, comuna nu are nici viceprimar deoarece Marin Cornel și-a depus demisia. Cu toate acestea, surse demne de încredere ne-au declarat că hotărârea de consiliu de ieri va fi atacată în contencios administrativ. Am încercat să luăm legătura și cu Marin Cornel pentru un punct de vedere, dar nu a răspuns la telefon.