Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Comuna Corbu a rămas fără viceprimar! Marin Cornel nu mai e nici consilier local

Published

on

În cursul zilei de ieri, cu începere de la ora 14.00, la sediul Primăriei comunei Corbu s-a desfășurat o ședința de consiliu.  Dacă era o întâlnire obișnuită, cu adoptarea vreunor proiecte firești, o ignoram. Însă, dat fiind faptul că a vizat viitorul conducerii primăriei, a fost cât se poate de interesantă. Este de notorietate faptul că viceprimarul comunei, Marin Cornel, a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă. În acest context, câțiva consilieri au depus la Prefectura Constanța, încă din luna august a.c., o adresă prin care solicitau înlocuirea acestuia din funcție. Din informațiile de care dispunem, prefectul Albu a solicitat o hotărâre definitivă și irevocabilă, pe care a primit-o. De asemenea, a făcut adrese către primăria Corbu, care au rămas fără răspuns. Așadar, Prefectura a fost nevoită să revină cu alte adrese, care într-un final au fost luate în considerare. Însă în ședința de consiliu din luna octombrie, consilierii au votat împotriva demiterii viceprimarului Marin Cornel. Firește, nu toți, însă majoritatea a fost câștigătoare. Și săptămâna trecută a avut loc o ședință de consiliu, dar cum au absentat mai mulți consilieri, nu s-a putut adopta vreo hotărâre.  Dar ieri s-a întrunit cvorumul necesar și s-a trecut la vot. Nici de această dată nu au fost cu toții de acord asupra hotărârii de încetare de drept a mandatului de consilier local pentru Marin Cornel. Însă 7 consilieri au votat pentru, iar 6 dintre ei (consilierii PNL) s-au abținut. Așa că, în acest context comuna Corbu a rămas fără un consilier local. De asemenea este important să precizăm faptul că, de marți, comuna nu are nici viceprimar deoarece Marin Cornel și-a depus demisia. Cu toate acestea, surse demne de încredere ne-au declarat că hotărârea de consiliu de ieri va fi atacată în contencios administrativ. Am încercat să luăm legătura și cu Marin Cornel pentru un punct de vedere, dar nu a răspuns la telefon.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions