În cele din urmă, conducerea Primăriei Constanța a acceptat o întâlnire față în față cu o delegație a taximetriștilor din oraș. La discuții au participat din partea administrației publice locale Horia Constantinescu, director în cadrul Primăriei Constanța și un apropiat al lui Adrian Năstase, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea, și viceprimarul Ionuț Rusu. Din capul locului, discuția a fost monopolizată de Horia Constantinescu, care a încercat să suprime toate propunerile venite din partea taximetriștilor. Aceștia au cerut, printre altele, ca numărul de autorizații de taxi să fie de minim 1.600 și nu de 1.262 cât propun cei de la Primărie în regulament. În prezent, sunt 1.750 de autorizații. Taximetriștii au spus că prin reducerea cu 500 a numărului de autorizații, cei care vor avea de câștigat sunt cei de la UBER.
Pe de altă parte, taximetriștii au fost de acord cu propunerea Primăriei privind ținuta: blugii să nu fie tăiați, iar șoferii să poarte cămașă și sacou.
„A fost o primă întâlnire față în față, pentru că până acum au fost doar online. Sunt câteva puncte nevralgice, dar cred că până la urmă vom ajunge la o înțelegere. Mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să le punctăm. Cea mai mare dorință a taximetriștilor a fost să nu scadă numărul de licențe. Vom analiza atât argumentele taximetriștilor, cât și cele care au stat la baza noului regulament și vom veni cu o soluție“, a declarat viceprimarul Ionuț Rusu.
Amintim că, Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatului Șoferilor din România, a declarat pentru Ordinea.ro că la discuțiile cu autoritățile locale taximetriștii au cerut ca numărul de autorizații să fie de minim 1.600.
„În urmă cu mai mulți ani s-a efectuat un audit în urma căruia a fost stabilit un număr de peste 1.600 de autorizații, raportat la dinamica orașului: număr de locuitori, activitățile economice, mijloace de transport, etc. Numai că, între timp, Constanța s-a extins pe orizontală, cel mai bun exemplu fiind Mamaia, care a devenit cartier al Constanței. Totodată, Palazu Mare și Boreal care s-au dublat, iar km 5 s-a extins spre Cumpăna. Necesitatea unui număr mai mare de taxiuri vine și prisma faptului că au dispărut o serie de mijloace de transport, cum ar fi tramvaiele.“, a spus Lică Neagu.
Acesta a spus că, în prezent, sunt 1.750 de licențe pentru serviciul de taxi, iar numărul poate fi considerat acceptabil în condițiile în care populația în timpul sezonului estival aproape că se dublează. În afară de acest lucru, constatăm din această variantă de regulament propusă de Primărie că, prin reducerea numărului de licențe de taxi, aproape 500 de persoane vor rămâne fără un loc de muncă. De asemenea, reducerea numărului de autorizații pare și o afacere păguboasă pentru Primărie, în condițiile în care cei care vor avea de câștigat sunt cei din transportul alternativ, gen UBER, care nu este autorizat de Primărie.
Lică Neagu a afirmat că dacă Primăria scade sub 1.600 numărul de autorizații, taximetriștii ies în stradă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta