Biroul Național al USR, controlat de facțiunea pro-Dan Barna, se reunește luni în ședință de la ora 10, potrivit informațiilor G4Media. La ședință e așteptat votul cerut de Dacian Cioloș, președintele partidului, pentru programul său de reforme și schimbări profunde ale arhitecturii de putere.
Cioloș și-a prezentat programul joia trecută și, potrivit înregistării ședinței, a amenințat că demisionează de la conducerea partidului dacă programul nu va fi votat.
Programul introduce mai multe modificări ale modului de conducere care ar duce la o control sporit pentru Dacian Cioloș.
”Eu îmi depun mandatul. Da, luni, dacă programul ăsta nu e votat, că voi puteți să ziceți <domne nu vrem să votăm>, că nu scrie în statut și eu nu pot să vă oblig, pentru că dacă nu facem cvorum, nu avem ședință BPN. Sau și dacă facem cvorum și voi nu vreți să votați, eu nu pot să oblig. La fel, dacă votați împotrivă. Doar că atunci îmi asum consecințele și îmi prezint demisia și trebuie un alt președinte…”, a declarat Cioloș, conform înregistrărilor din ședință.
Context. Gestul radical al lui Cioloș vine pe fondul tensiunilor dintre acesta și Biroul Național, care este controlat de foștii lideri USR. Între cele două tabere, USR și PLUS, s-au înregistrat constant fricțiuni. Potrivit surselor G4Media, Cioloș îi acuză pe foștii USR-iști că îi blochează inițiativele, în timp ce aceștia îi reproșează lipsa de inițiativă.
Printre reformele cerute de Dacian Cioloș se numără: schimbarea statutului partidului, înlocuirea actualului secretar general (care face parte din echipa Barna), stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră, transparentizarea ședințelor Biroului Național.
De asemenea, Cioloș propune declanșarea unui congres extraordinar și modificarea statului astfel încât votul pe liste pentru diferitele organisme colegiale să fie proporțional.
În plus, el cere dublarea Biroului Național (dominat acum de ex-USR-iști) cu membri din societatea civilă mediul de afaceri, ceea ce ar dilua puterea Biroului Național.
Anunțul lui Cioloș
Dacian Cioloș a anunțat că acceptă câteva dintre amendamentele făcute de membrii Biroului Național la proiectul său, dar principalele amendamente de substanță le refuză.
Cele trei mari schimbări cerute de Dacian Cioloș și respinse de majoritatea din Biroul Național:
– O comisie externă care să facă propuneri de politici și ministri pentru guvernul din umbră. Echipa Barna susține că este nestatutară
– Oprirea excluderilor pe motiv de delict de opinie. Echipa din vechiul USR arată că nu există un astfel de fenomen, fiind vorba mai ales de excluderea unor membri care nu au respectat statutul
– schimbarea secretarului general al USR, apropiat de Dan Barna. Dacian Cioloș vrea înlocuirea acestuia, deși în statutul partidului se arată că acesta e numit de o majoritate de două treimi din membrii Biroului Național
INFO! Cătălin Drulă a anunțat în ședința USR că nu va vota programul propus de Dacian Ciolos, potrivit surselor G4Media. El a catalogat propunerea președintelui USR drept ”lipsă de încredere în democrație”.
Biroul Național al USR a respins, cu scorul 14-11, proiectul de reforme și schimbări propus de Dacian Cioloș, potrivit surselor G4Media. Reamintim că Cioloș anunțase joia trecută că va demisiona dacă Biroul Național îi respinge propunerile. Biroul Național este format din 25 de membri, din care 14 fac parte din conducerea fostului USR, iar 11 – din conducerea fostului PLUS.
La finalul votului, Dacian Cioloș le-a transmis colegilor din conducerea partidului că va anunța în cursul zilei de astăzi ce decizie va lua, potrivit surselor G4Media.
sursa: G4Media
foto: digi24.ro