Conecteaza-te cu noi

Politica

Conducerea USR: “PSD-ALDE a distrus economia României” Cu ce proiecte se laudă partidul lui Barna la sfârșit de an

Published

on

Timp de aproape trei ani, guvernarea PSD-ALDE a distrus, prin măsurile haotice, populiste și clientelare, economia României, acuză USR pe Facebook, care prezintă proiectele economice depuse în Parlament.

„Timp de aproape trei ani, guvernarea PSD-ALDE a distrus, prin măsurile haotice, populiste și clientelare, economia României. Rezultate palpabile? Încetinirea creșterii economice, inflația ridicată, deficitul bugetar peste 4% din PIB în ciuda împrumuturilor care au explodat și retrogradarea rating-ului de țară al României.

Ne-am luptat în Parlament împotriva tuturor măsurilor aberante și dăunătoare adoptate. Am cerut înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care să investigheze efectele OUG 114, ordonanța care a subminat interesele economice și strategice ale României, făcându-ne dependenți de gazele rusești. Am cerut constant abrogarea prevederilor novice din actul normativ, atât în timpul guvernării PSD, cât și la învestirea Guvernului Orban.

De asemenea, am făcut presiune pentru eliminarea supra-taxării contractelor part-time, măsură care a afectat puternic domeniile în care se încheiau frecvent astfel de contracte. Am fost primii care am depus proiect de lege în acest sens, în mai 2019, la inițiativa senatoarei USR Florina Presadă. Apoi, când măsura a ajuns la vot, la începutul lunii decembrie, la pachet cu eliminarea supraaccizei la combustibili, am votat pentru eliminarea suprataxării impuse de PSD.

În beneficiul antreprenorilor, am depus și un proiect de lege prin care să poată fi dedusă din impozitul datorat contravaloarea caselor de marcat electronice. Propunerea legislativă, inițiată de deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui, a fost adoptată de Senat și intră în dezbaterea Camerei Deputaților.

Nu în ultimul rând, când Guvernul Orban a început să creioneze bugetul pe 2020, noi am cerut ca previziunea de deficit bugetar pentru 2020 să se încadreze în limita de 3% convenită de România cu partenerii europeni. Pentru încadrarea în această țintă, USR a propus restructurarea cheltuielilor publice și înlăturarea risipei, începând cu eliminarea pensiilor speciale și a PNDL, „pușculița” lui Dragnea pentru fidelizarea baronilor locali”, scrie USR pe pagina oficială de Facebok.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions