Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Congresul ALDE: To be or not to be!

Published

on

Liderii ALDE nu au un punct de vedere comun cu privire la organizarea Congresului din 21-22 aprilie. Banias susține că sunt șanse mari să nu aibă loc, iar Tucan anunță pregătiri “maxime”

ALDE a anunţat vineri, 14 aprilie, prin intermediul unui comunicat de presă, că Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Daniel Constantin cu privire la suspendarea Congresului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, motiv pentru care evenimentul se va desfăşura conform programului stabilit de către Delegaţia Permanentă, şi anume în zilele de 21 şi 22 aprilie. Mai mult, în același document de presă, liderii centrali ai ALDE au mai menționat și că „prin hotărârea Tribunalului Bucureşti se respectă o decizie luată de majoritatea membrilor din conducerea ALDE (provenind din Partidul Liberal Reformator – PLR şi Partidul Conservator – PC), precum şi de toate filialele judeţene ALDE, cu excepţia unei părţi a filialei Galaţi, în pofida încercărilor disperate ale lui Daniel Constantin şi ale apropiaţilor săi de a înfrânge voinţa majorităţii pentru propriile interese”.

Astăzi, președintele ALDE Constanța, deputatul Mircea Banias, a declarat pentru “Ordinea.ro” că sunt șanse ca acest congres să nu aibă loc. De ce? “Încă nu știm dacă acest congres va avea loc. S-a respins contestația, la mijloc este și o ordonanță prezidențială, pentru joi este termen pe fond și așteptăm să vedem dacă vor avea loc alegerile pentru noua conducere de la nivel național”, explică Mircea Banias pentru ziarul nostru. Întrebat dacă de pe o zi e alta pot fi făcute demersurile necesare în vederea pregătirii scrutinului, liderul ALDE Constanța, ne-a declarat: “Cine se ocupă de organizare, îl va face și în termen atât de scurt. Oricum, părerile sunt împărțite despre ceea ce se petrece în interiorul partidului, oamenii cer ca acest congres să se facă în mod statutar și asta urmărim cu toții.”

Faptul că părerile sunt împărțite confirmă vicepreședintele de la nivel național al ALDE, Jean Paul Tucan, care a declarat pentru ziarul nostru că alegerile vor avea loc, că pregătirile sunt… maxime și că n-ar avea ce să mai împiedice acest scrutin. “Sigur că se va ține congresul din 21 și 22 aprilie. Suntem foarte pregătiți, maxim de pregătiți. Îl așteptăm chiar și pe Daniel Constantin să candideze, poate ia și el vreo zece voturi. Oricum, noi ne-am făcut deja calcule pentru cei din delegație… cine și cui ar da voturile, de aceea nici nu ne facem vreo problemă”, transmite liderul ALDE.

Advertisement
usr

Pentru un al treilea punct de vedere, am încercat să aflăm și opinia președintelui executiv al ALDE Constanța, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice venite din partea reporterului “Ordinea.ro”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions