Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Consiliul Local Agigea a fost DIZOLVAT. S-a împlinit pohta primarului PSD-ist

Published

on

Tribunalul Constanța a admis astăzi acțiunea inițiată de secretarul general al Comunei Agigea, fostul polițist Traian Bureța, de constatare a dizolvării Consiliului Local al acestei localități. Totodată, instanța a respins toate cererile de intervenție în interes alăturat Consiliului Local formulate de o serie de consilieri locali care s-au opus dizolvării. Pofta primarului din Agigea, PSD-istul Cristian Maricel Cîrjaliu, s-a îndeplinit. Acesta a anunțat cu fală, încă din luna aprilie a acestui an, că urmează dizolvarea deliberativului local în cadrul mai multor emisiuni. Iar acum, o instanță locală i-a dat satisfacție. 

Tribunalul a făcut aplicarea articolului 143, aliniatul 1, libera b) din Codul Administrativ, care sancționează cu dizolvarea conduita Consiliilor Locale care nu adoptă nicio o hotărâre în trei ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe parcursul a patru luni calendaristice. Strict formal, la Agigea ne aflăm în situația prevăzută de lege, în sensul că nu există nicio hotărâre validată a Consiliului Local în acest mandat.

Situația tensionată a apărut încă din 12 noiembrie 2020, când primarul PSD-ist Maricel Cîrjaliu a convocat Consiliul Local în vederea alegerii președintelui de ședință, a comisiilor de specialitate și a viceprimarului localității. Partidele non-PSD reprezentate în Consiliul Local au constituit atunci o majoritate. În consecință, a fost ales președinte de ședință Daniel Niță de la PER, iar viceprimar al localității, Gabriel Ciobanu de la USR. Totodată, au fost constituite comisiile de specialitate ale Consiliului Local, care au și întocmit procese-verbale de constituire. Cu toate acestea, hotărârile în cauză nu au fost recunoscute de primar și de scretarul general al comunei. De altfel, cel din urmă a redactat un prim proces-verbal al ședinței, în care a consemnat o situație nereală în privința numărului de voturi exprimate de consilierii locali pentru cei doi candidați la funcția de viceprimar, Gabriel Ciobanu și Dan Chiru (PSD). Practic, secretarul general ar fi notat că a anulat după ședință un vot exprimat pentru Ciobanu, ceea ce ar fi condus la un scor egal între candidați. Însă în procesul-verbal trebuiau consemnate doar situațiile din cadrul ședinței, iar nu decizii și împrejurări, legale sau nu, chiar nu contează, care au avut loc ulterior ședinței. Daniel Niță spune că a refuzat semnarea procesului-verbal. Declarațiile sale sunt confirmate de o înregistrare audio care a parvenit redacției Ordinea.Ro (vezi AICI). Ulterior, a fost întocmit un nou proces-verbal al ședinței, în care secretarul general a menționat numărul corect de voturi exprimate la alegerea viceprimarului. Însă în noul document, se arăta că hotărârile nu ar fi fost supuse la vot, iar rezultatul deliberării nu ar fi fost anunțat explicit de către președintele de ședință. 

În baza acestei susțineri, secretarul general al comunei Agigea a refuzat redactarea hotărârilor. Situația a fost analizată și de Instituția Prefectului, care a pus în vedere secretarului genaral să redacteze hotărârile. Numai că, între timp, secretarul general și-a dat demisia. Iar această joacă s-a prelungit cu o duzină de funcționari promovați de Cîrjaliu să ocupe temporar funcția. Și aceștia și-au dat demisiile pe rând, fără să redacteze nicio hotărâre. 

Advertisement
usr

Pe de altă parte, profitând de conduita secretarilor generali pe care el i-a numit, Maricel Cîrjaliu a pretins că nu există nicio hotărâre adoptată. El a mai convocat în două rânduri Consiliul Local, cerând revotarea comisiilor de specialitate, fără avizul cărora nu poate funcționa Consiliul Local și nu pot fi adoptate hotărâri locale. Prima ședință de acest fel nu a condus la niciun rezultat, deoarece consilierii locali din majoritatea anti-PSD au cerut o amânare până la pronunțarea unui punct de vedere din partea Instituției Prefectului. Primarul a repetat ședințaîn luna ianuarie 2021. Iar de data aceasta, la lucrări au participat toți consilierii, dar și doi reprezentanți ai Prefectului. Aceștia din urmă au transmis, verbal și în scris, opinia că ședința din 12 noiembrie 2020 a fost legală, insistând ca secretarul general să redacteze hotărârile. Maricel și ai lui au refuzat. Iar în acest context, așa cum declară Gabriel Ciobanu, consilierii din coaliția anti-PSD au fost de acord, ca un gest de maturitate, să revoteze comisiile de specialitate. Ei ar fi cerut o pauză de consultări de 15 minute. Însă profitând de acest răgaz, primarul și-ar fi luat consilierii PSD-iști și pe secretarul general care trebuia să asigure asistența de specialitate a ședinței, părăsind clădirea, conform celor susținute de Gabriel Ciobanu. 

La începutul lunii februarie 2021 (a patra de la declanșarea ostilităților), consilierii USR Agigea au depus la Primărie o cerere de convocare a Consiliului Local. Primarul și secretarul nu s-au sinchisit să mai răspundă. Jocul lor era deja făcut. Ca urmare, în luna aprilie a fost promovat un nou secretar general la Agigea, în persoana fostului șef al Poliției Locale, Traian Bureța. Acesta a depus la Tribunalul Constanța cererea de constatare a dizolvării Consiliului Local. Condițiile formale de dizolvare erau îndeplinite, însă este vizibil faptul că întreaga situație a fost premeditată de actualul primar, întreaga sa conduită trădând urmărirea acestui scop. 

Astăzi, cererea lui Bureța a fost admisă de Tribunal. Consiliul Local a fost dizolvat. Hotărârea este definitivă. Prin urmare, la Agigea vor avea loc alegeri parțiale pentru alegerea unui nou Consiliu Local. În opinia noastră, decizia instanței locale naște un precedent periculos, de care vor putea uza toți primarii care n-au chef să convoace Consiliul Local și nici să-i primească pe consilieri prin Primărie. Legea nu are doar literă, are și spirit. Or ceea ce s-a întâmplat la Agigea nu este deloc în spiritul legii. 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions