Administratie
Consiliul Local Constanța, în ședință ordinară. Chițac vrea să pună mâna pe Portul Tomis și Lacul Tăbăcărie
Published
4 ani agoon
By
Tatian Iorga
Consiliul Local Constanța este convocat de primarul Vergil Chițac în ședință ordinară, care va avea loc vineri, 28 mai, pentru a dezbate 43 de proiecte de hotărâre. Cele mai importante punte de pe ordinea de zi vizează două inițiative ale lui Chițac privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului ”Port Tomis” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul public al municipiului Constanța, precum și un proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului “Lac Tăbăcărie” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în domeniul public al municipiului Constanța.
Iată ordinea de zi:
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2021;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuție al bugetului local pe anul 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale la 31.12.2020 ale RADET Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare încheiate la 31.12.2020 ale CT BUS SA;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 al CT BUS SA;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului anual al Consilului de administrație privind activitatea CT BUS SA, în anul 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 42/2021 privind aprobarea asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecționate în vederea acordării de subvenții de la bugetul local pentru anul 2021;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei 2 și a Anexei 3 la HCL nr. 105/2019 privind aprobarea înființării „Centrului pentru persoane fără adăpost Sfânta Filofteia” în subordinea Direcției generale de asistență socială Constanța, cu două servicii adresate persoanelor fără adăpost: ”Adăpost de noapte” și ”Centrul de zi pentru integrare/reintegrare socială”;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale SC Confort Urban SRL Constanța pe anul 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului asupra activității de administrare desfășurată de Consiliul de administrație al SC Confort Urban SRL Constanța pentru semestrul II al anului 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului anual al comitetului de nominalizare și remunerare privind indemnizațiile și beneficiile acordate administratorilor și directorilor SC Confort Urban SRL în anul 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza de studiu de fezabilitate pentru „Sistem integrat adaptiv de management al traficului și prioritizare a transportului public în Municipiul Constanța”;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea unor cheltuieli de reprezentare și protocol pentru 2021;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind suplimentarea fondurilor financiare acordate Asociației Handbal Club Dobrogea Sud prin HCL nr. 248/2020 privind alocarea unor sume din bugetul local pentru finanțarea activităților sportive ale structurilor sportive în anul competițional 2020 și sezonul competițional 2020 -2021;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 3 din HCL nr. 279/2014 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții ”CNI” SA, a amplasamentului obiectivului de investiții „Sală polivalentă” și asigurarea condițiilor în vederea executării acestuia;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 262/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Incubator de afaceri Constanța”;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 38/2021 privind aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a imobilului Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Constanța” și a cheltuielilor aferente;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 94/2019 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, Constanța”;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 204/2018 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 17, Ion Minulescu, Constanța”, Cod SMIS 124054;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea încetării valabilității HCL nr. 306/2005 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – extindere și refuncționalizare imobil P+1E în unitate alimentație publică S+P+1E+M, str. Alexandru cel Bun nr. 2, teren în suprafață de 250 mp, proprietate SC Vasto Conpress SRL;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 2
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea încetării valabilității HCL nr. 534/2007 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – construire hală service auto P+1E, stație carburanți și imobile birouri P+1E, str. Verde nr. 17A, teren în suprafață de 15028.03 mp, proprietate SC Păltiniș Leasing SA ;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– aviz Comisia de specialitate nr. 2
- Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare între Primăria municipiului Constanța și Asociația Generală a Inginerilor din România – Sucursala Constanța, Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3, nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului verbal de renegociere nr. 86911/11.05.2021 și a actului adițional la contractul de închiriere nr. 44508/01.04.2013 a unui spațiu folosit de Primăria municipiului Constanța cu destinația de sediu administrativ din bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Mall);
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
- Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului ”Port Tomis” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii imobilului “Lac Tăbăcărie” din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind solicitarea către Consiliul județean Constanța în vederea efectuării demersurilor necesare trecerii unor imobile din domeniul public al Judeţului Constanţa în domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind încetarea aplicabilitătii prevederilor HCL nr. 57/2021 pentru modificarea HCL nr. 411/2019 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de persoane către societatea CT BUS S.A. și atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane prin concesiune în municipiul Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de radiere din evidențele de cadastru și carte funciară a dreptului de administrare al Consiliului local al municipiului Constanța asupra imobilului constând în suprafața de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol inclusiv luciul de apă aferent;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea unor imobile din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin UM0406 Constanța în domeniul public al municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la HCL nr. 53/2021 privind aprobarea tarifelor de bază pentru închirierea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în proprietatea municipiului Constanța și în administrarea/proprietatea RAEDPP Constanța cu modificările și completările ulterioare;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea listei de priorități pentru anul 2020, în vederea repartizării locuințelor sociale în baza Legii nr. 114/1996 în anul 2021, situate pe raza municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind repartizarea unor locuințe sociale în baza Legii nr. 114/1996, situate pe raza municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri, construite prin programele ANL destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind repartizarea unor locuințe pentru tineri, construite prin programele ANL destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reamenajare Piața agroalimentară Tic Tac”;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre pentru modificarea HCL nr. 125/2012 privind aprobarea sediului social și a punctelor de lucru ale Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării directe a imobilului-locuință situat în municipiul Constanța, str. Constantin Brătescu nr. 74, parter, Lot 2 către Ali Demirgean, ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 11709/28.05.1988 prelungit până la data de 26.06.2019, încheiat cu RAEDPP Constanța, în vederea punerii în executare a Sentinței civile nr. 2026/26.02.2018, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 26117/212/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2088/11.12.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei Autonome Exploatarea domeniului Public și Privat Constanța, pentru anul 2020;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și a componenței comisiei de evaluare și de soluționare a contestațiilor;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului/examenului pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3, nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotǎrâre privind aprobarea ocupării prin concurs a unor posturi vacante din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 4 și nr. 5
- Proiect de hotărâre privind numirea unui membru provizoriu în Consiliul de administrație al societății „CT BUS SA” Constanța;
iniţiator: primar Vergil Chițac
– avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5