În urmă cu două seri, respectiv pe data de 14 octombrie a.c., la ora 21.30, pe b-dul IC Brătianu din Constanța a avut loc un accident. Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit și cum s-a produs evenimentul dar și că autorul acestuia a dispărut. A doua zi, șoferul vinovat a fost găsit la domiciliul său din Valu lui Train și reținut pe bază de ordonanță.
Dar iată cum s-au derulat lucrurile, potrivit IPJ Constanța: Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu lui Traian către municipiul Constanța, iar la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Bucegi, nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeași direcție de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager din al doilea autoturism. După producerea accidentului, conducătorul primului autoturism a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție, abandonând autoturismul pe strada Mureșului.
Polițiștii constănțeni l-au depistat pe conducătorul auto și au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
La data de 15 octombrie, bărbatul în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță, fiind introdus în arestul IPJ Constanța, iar în cursul zilei de azi va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Respectivul bărbat a săvărșit mai multe infracțiuni pe teritoriul Spaniei (regimul rutier, furt și tâlhărie).
Update: Instanța a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului în vârstă de 33 de ani. El a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta