Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Constanța. A fost depus la finanțare proiectul pentru construirea noului Spital de Pediatrie. Banii ar urma să vină prin PNRR

Published

on

spital mama si copilul

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța Petre Enciu a anunțat că a fost depus la finanțare în Programul Național de Redresare și Reziliență proiectul pentru construirea noului Spital de Pediatrie “Sănătatea mamei și a copilului”.

„Investiția este și una record, ridicându-se la 150 de milioane de euro, iar ambiția noastră este să atragem bani din PNRR pentru a o finanța, cu termen strict de finalizare, și anume, sfârșitul anului 2026. Ne confruntăm cu o nevoie acută de spații noi, construite la standardele actuale, în care să se desfășoare actul medical în județul nostru și în România în general. Acest lucru a fost cerut de către publicul din România în ultimele decenii la modul obsesiv, iar statul trebuie să se mobilizeze fără întârziere pentru a aloca fonduri și a prioritiza astfel de investiții. Sunt mândru că echipa pe care o coordonez a reușit să obțină un studiu de fezabilitate excelent, realizat de buni profesioniști în domeniul proiectării spitalelor, a scris acest proiect, a reușit să depună la finanțare și sunt sigur că vom obține un punctaj excelent pentru concurența ce se va derula la nivel național pentru cei peste 1.7 miliarde euro puși la bătaie prin programul de finanțare.“, spune Petre Enciu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions