Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Constanța. ALDE nu găsește candidați împotriva PSD și PNL. Cum IMPUNE conducerea știri pozitive

Published

on

ALDE Constanța se află, în această perioadă, în plin proces de organizare. De curând, de activitatea filialei municipale Constanța a ALDE se ocupă Gabriel Daraban, nimeni altul decât fratele președintelui CCINA, Mihai Daraban. Sunt deja trei săptămâni de la numirea lui Daraban la conducerea ALDE Constanța, însă acesta nu a făcut nicio declarație publică privind planurile pe care le are privind viitorul organizației, dar sunt promise numeroase declarații oficiale în perioada imediat următoare.

Totuși, de la un alt lider al filialei constănțene am reușit să aflăm că alegerile vor avea loc prin toamnă – iarnă, până atunci numai bine vor fi făcute și organizații în cele 20 de localități unde ALDE Constanța nu deține structuri. Nu am reușit care sunt aceste localități, secretomania ALDE atingând cote dintre cele mai interesante și numai de transparență nu putem discuta…

“Alegerile vor fi prin toamnă – iarnă. Este mult de muncă, mai avem de organizat 20 de localități din totalul celor 70 de localități din județul Constanța. ALDE a plecat de la zero. Este un proces anevoios, este greu să găsim oameni, oameni care să candideze împotriva PSD și PNL; ei sunt de 28 de ani… cei noi nu știu să facă politică. Și încă un aspect important, și municipiul Constanța este finalizat. Este prima dată de când există ALDE când Constanța este organizată complet cu oamnei, cu birouri, totul ca la carte. ALDE este pe un trend bun”, este declarația pentru o știre pozitivă pe care secretarul general al ALDE Constanța, Claudiu Ceti (foto stânga), o dorește promovată.

Întrebat care sunt localitățile unde ALDE urmează să se organizez, cele 20 despre care a făcut afirmații, liderul constănțean al formațiunii ne transmite scurt:

“Nu trebuie să te intereseze. ALDE va avea organizații pentru tot. ALDE își dorește să producă surpriză în 2020, am reușit să obținem 6,5% cu 14 organizații. Consider că subiectul UNDE ARE ALDE ORGANIZAȚII nu interesează pe nimeni”.

Ghinion, domnule Ceti. Unde are ALDE organizații este de o mie de ori mai important decât încercarea dvs. de a ascunde problemele organizației sub preșul mizerabil al politicii zilelor noastre, tot la fel de important ca oamenii să vă cunoască proiectul pentru Constanța, ăla pe care tot dvs. și colegii din conducerea ALDE Constanța evitați să-l discuți în cadru oficial și asumat.

Advertisement
usr

NOTĂ! Claudiu Ceti a candidat în 2016 pentru funcția de primar al municipiului Constanța din partea partidului fondat de Ioan Ghișe, Partidul Puterii Umaniste.

Citiți și:

Gerea, despre planurile ALDE Constanța. Vezi de ce l-a înlocuit pe Learciu cu fratele șefului CCINA

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions