Exclusiv
Constanța Altfel TIMOREAZĂ magistrații. ONG-ul a încercat să direcționeze un proces către un judecător ”eligibil”
Published
3 ani agoon
Se întâmplă lucruri bizare în procesul în care Asociația Constanța Altfel, fondată de Vergil Chițac, Felicia Ovanesian și alte persoane, cere anularea PUZ-ului adoptat pentru bulevardul Lăpușneanu. Procesul a început în anul 2018, la Tribunalul Constanța, însă nici până acum nu s-a ajuns la discutarea probatoriului pe fond. În urmă cu o lună, judecătorul cauzei a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active a Asociației Constanța Altfel. Însă pronunțarea s-a amânat de trei ori la rând.
Tergiversarea procesului convine de minune Asociației Constanța Altfel, care a obținut suspendarea PUZ-ului și răgazul de a se juca pe îndelete cu Primăria și cu diverși investitori. Prima ”jucătoare” în cauză a fost Felicia Ovanesian, angajată de asociația din care făcea parte pentru a o reprezenta convențional în proces. La finele anului trecut, Ovanesian a devenit city-manager al Constanței. Ca urmare, ea s-a suspendat din Baroul de Avocați, pentru a se putea dedica exclusiv Primăriei, așa cum cere imperativ Codul Administrativ. Și se dedică, participând la inventarea de sensuri unice care aglomerează orașul și-l intoxică în mod excesiv cu noxe sau la inventarea de regulamente prin care cetățenii sunt obligați să plătească biruri pentru parcări și să iasă la muncă patriotică în boscheții de pe terenurile Primăriei. Și mai sunt în lucru și alte regulamente mai puțin cunoscute publicului referitoare la aerul curat… care nu poate fi curat din cauza traficului tembel, la păstrarea liniștii… care nu poate fi păstrată din cauza aceluiași trafic tembel, la umplerea orașului cu tomberoane printre blocuri, pentru colectat deșeuri reciclabile în afara contractului de delegare a gestiunii salubrizării municipale.
Având în vedere aceste nobile atribuții și preocupări ale doamnei city-manager, rolul de avocat al Asociației a început să fie jucat de Cristina Liliana Toxin, fostă judecătoare și fostă asociată profesională cu Felicia Ovanesian în afaceri avocățești. La urcarea în funcția publică, Ovanesian menționa în declarația sa de avere că Toxin s-a obligat să-i achite 200.000 de euro, nu se știe ca ce chestie – ca să folosim o expresie din popor, foarte potrivită situației. N-ar fi treaba noastră să comentăm afacerile celor două persoane, dacă la mijloc n-ar fi raporturi care frizează conflictul de interese. Astfel, Toxin reprezintă convențional Asociația care se judecă în zeci de litigii cu Primăria. Iar cu ce câștigă din aceste procese o poate îndestula pe prietena sa din conducerea Primăriei în privința obligației pe care și-a luat-o de a-i vărsa acele sute de mii de euro. Or treaba asta cam pute a conflict de interese.
Colac peste pupăză, în Consiliul Director al ONG-ului care se războiește cu Primăria și cu investitorii se află și nora, de câteva zile oficială, a primarului Constanței. Din sutele de activiști înflăcărați ai ONG-ului care milita pentru mediu curat, meritocrație și moralitate, doar nora fostului președinte ajuns primar s-a găsit să-i ia locul. Curat murdar, coane Chițac!
Revenim la proces. Ca avocat al Asociației Constanța Altfel, Critina Toxin a adoptat o strategie agresivă, pe care am constatat-o direct, participând la termenele procesului. Toxin i-a sâsâit unui investitor, care este blocat prin acest proces să construiască o clinică medicală cu fonduri europene, să se mute din oraș. De asemenea, a intrat în polemici lipsite de respect, în opinia noastră, cu judecătorul fondului. Și nu a ezitat să-l recuze pe magistrat de două ori la rând, pe același motiv.
Avem temeiuri suficiente să apreciem că atitudinea Cristinei Toxin este pricinuită de o soluție pronunțată de magistrat pe 18 decembrie 2020, în dosarul 5530/118/2018* al Tribunalului Constanța. În acest dosar, magistratul a decis că Asociația Constanța Altfel, care activează în domeniul protecției mediului, nu are calitatea procesuală de a ataca acte administrative în domeniul urbanismului. Judecătorul și-a fundamentat convingerea pe Comunicarea Comisiei Europene privind accesul la justiție în problemele de mediu. De asemenea, la baza convingerii sale a stat o decizie a Curții de Apel Galați, care a stabilit anul trecut că Asociația Constanța Altfel nu avea calitate procesuală activă într-un proces în care fluturase considerente generale despre aerul curat, spațiile verzi și altele asemenea, în încercarea de a stopa o autorizație de construire de pe Lăpușneanu. Judecătorul a făcut și aplicarea RIL-ului admis anul trecut de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a decis pentru totdeauna că ONG-urile se pot legitima procesual activ doar în baza unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat. Acțiunile populare, pe bază de generalități, nu mai pot continua. Generalitățile pot fi invocate doar atunci când există un prejudiciu sau o vătămare a unor interese private. Decizia dată în RIL este publicată în Monitorul Oficial al României și este obligatorie, la fel ca legile țării. Lucrurile sunt clare. Iar convingerea judecătorului s-a format pe baza acestor aspecte cât se poate de clare. Ca să nu fie niciun dubiu că supărarea Constanța Altfel vine de aici, trebuie să spunem că soluția din dosarul 5530/118/2018* a fost menționată expres de Cristina Toxin în criticile sale.
În luna aprilie 2021, la prima cerere de recuzare formulată de Constanța Altfel, judecătorul fondului a făcut la rândul său cerere de abținere. Însă atât abținerea, cât și recuzarea au fost respinse de completul competent. În aceste condiții, procesul s-a reluat în mai, în fața aceluiași magistrat. Toxin a luat cuvântul în deschiderea ședinței, recuzând din nou judecătorul pentru exact aceleași motive ca și în luna aprilie. Procesul nu s-a mai suspendat, iar părțile și intervenienții au avut posibilitatea să își spună cuvântul despre calitatea procesuală a Asociației Constanța Altfel. Instanța a rămas în pronunțare în privința acestei excepții, însă până acum soluția a fost amânată de trei ori la rând, după cum spuneam mai sus.
Cererea de recuzare din luna mai a ajuns în fața altui magistrat. Însă și acest magistrat a fost la rândul său recuzat de Constanța Altfel, nu știm din ce motive. În mod cert, Asociația a fost amendată pentru aceste abuzuri procesuale. Mai mult decât atât, judecătoarea care a aplicat sancțiunea a răbufnit cu acuzații extrem de grave la adresa ONG-ului.
”Cum se poate observa din cererea de recuzare anterior soluționată, reclamanta invocă aceleași motive şi aceleași susțineri, care au fost deja analizate. Se poate aprecia că stăruința acesteia reprezintă pe de o parte o modalitate de tergiversare a soluționării cauzei, iar pe de altă parte o îndepărtare a judecătorului de la soluționarea cauzei şi îndreptarea acesteia către judecătorul considerat eligibil din partea acesteia.” – se arată în motivare.
Transpare din această exprimare cât de tare joacă ONG-ul în care Chițac și-a lăsat nora, iar Ovanesian pe prietena sa, fostă judecătoare, pe rol de avocată. Așadar, Asociația are judecători pe care îi consideră eligibili. N-o spunem noi, o spune – cu toată răspunderea – un magistrat activ al Tribunalului Constanța. Iar dacă s-a ajuns aici, e limpede că ONG-ul îi timorează pe magistrați.
Trebuie să mai spunem că, în ciuda aparențelor pe care le-au promovat în mod intens, Ovanesian și Toxin nu sunt niște luptătoare împotriva rechinilor imobiliari. Casa de avocatură a celor două a apărat în trecut diverse monstruozități urbanistice, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al unui bloc ridicat ilegal pe strada Zorelelor, în zona de faleză. De asemenea, Ovanesian a fost avocata lui Georgică Giurgiucanu, cel mai mare tunar de la retrocedările care au mutilat orașul. Treaba cu salvarea orașului a fost o simplă legendă. Unii au crezut în această narațiune. Iar ponoasele le tragem acum cu toții.
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.