În cursul zilei de ieri, 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au autosesizat ca urmare a unui denunț privitor la faptul că o persoană, de 32 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, se află în municipiul Constanța și are asupra sa o armă neletală, deținută în mod ilegal.
Polițiștii au depistat persoana în cauză și au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului său, care se afla parcat în fața unui hotel de pe raza muncipiului Constanța. În portbagajul vehiculului, polițiștii au descoperit o pușcă cu aer comprimat. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deținea permis de port armă, iar aceasta nu era înscrisă în Registrul Național al Armelor.
Pe numele bărbatului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a emis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta