Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Atenție, șoferi! Se asfaltează carosabilul pe bulevardul 1 Decembrie 1918

Published

on

asfaltare

Primăria Constanța anunță că lucrările de asfaltare a carosabilului între gara CFR și stațiunea Mamaia avansează, astfel că echipele de muncitori au mutat utilajele pe bulevardul 1 Decembrie 1918, sectorul de drum cuprins între străzile I.G. Duca și București, sensul de mers spre stațiunea Mamaia. Pentru ca lucrările de asfaltare să se deruleze în condiții de maximă siguranță, traficul rutier a fost restricționat pe acest sector de drum, circulația rutieră derulându-se pe câte o bandă pe sens. De asemenea, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada, se lucrează la amenajarea trotuarelor. După introducerea în subteran a rețelelor de utilități, a fost compactat terenul și în scurt timp se vor monta pavelele și bordurile pentru a permite și asfaltarea acestei porțiuni din bulevard, arată sursa citată.

„Facem din nou apel la conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.“, punctează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions