Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanţa: Au forţat uşa de acces şi au furat …12 lei!

Published

on

Am ajuns în situaţia de a scrie despre fapte ce ni se par incredibile şi totuşi se întâmplă – sunt scandaluri, furturi, acte de violenţă, tâlhării şi alte grozăvii care, de cele mai multe ori se finalizează cu prinderea infractorilor.

Un astfel de caz vă prezentăm azi, ca urmare a cercetărilor întreprinse în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie calificată. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au depistat doi bărbați de 30, respectiv 40 de ani, ambii din municipiul Constanța, bănuiți de comiterea faptei.

Iată ce au făcut Asan Cudret şi Ibam Zulchiar: la data de 8 aprilie a.c., bărbații în cauză ar fi deposedat, prin violență, o femeie de 77 de ani, din Constanța, de suma de 12 de lei, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, prin forțarea ușii de acces.

Polițiștii constănțeni i-au reținut pe cei doi pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 26 aprilie a.c., vor fi prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions