În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a convocat Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, joi, 28 decembrie 2017, pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de 48 de proiecte de hotărâre, toate de interes local. Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat și mult controversatul proiect al taxelor și impozitelor locale pentru anul 2018. Urmare a discuțiilor, proiectul propus de primarul Făgădău a trecut cu 15 voturi “pentru,” 6 “împotrivă” (voturile împotriva proiectului de buget au venit din partea consilierilor Partidului Național Liberal) și 2 abțineri (Romeo Rezeanu și Horia Căliminte).
Important de precizat este că aleșii locali au acceptat și amendamentele propuse de către consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară pentru proiectul bugetului local, printre amendamente fiind și cel referitor la taxa de salubritate. În acest sens, în proiectul inițial propus pentru 2018 era precizată o majorarea de la 3 la 7 lei. Prin amendamentul PMP, această taxă va fi în cuantum de 5 lei / lună începând cu luna ianuarie 2018.
Citește și:
Constanța: Făgădău a convocat Consiliul Local Municipal în ședință. Vezi ordinea de zi
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta