În cursul nopții trecute, un bărbat a fost depistat de polițiștii constănțeni băut la volan. În plus, acesta avea și permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 25 mai a.c., în jurul orei 3.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Oborului, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ