Mai multe echipaje din cadrul IPJ Constanța precum și cadre medicale au fost solicitate să intervină în noaptea de joi spre vineri, 11 spre 12 aprilie a.c., în zona Casei de Cultură din municipiu, acolo unde un bărbat a fost găsit decedat.
Inițial, în apelul efectuat la Serviciul Unic de Urgență 112 s-a comunicat faptul ca este vorba despre un bărbat înjunghiat în plină stradă, însă la fața locului a fost identificat un bărbat care ar fi căzut de la etaj.
Ce spune Poliția
La data de 11 aprilie a.c. în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliției au fost sesizați cu privire la faptul că în parcul Casa de Cultura se află trupul unui bărbat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
“Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, în urma cărora bărbatul a fost declarat decedat. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului, s a constatat ca acesta prezintă urme de violență ce ar fi putut fi produse prin precipitare. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, urmând a se stabili împrejurările producerii decesului persoanei’ transmite IPJ.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta