În cursul serii trecute, poliţiştii constănţeni au întocmit două dosare de cercetare pentru şoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Unul dintre bărbaţi a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, la data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe strada Semănătorului din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în cauză a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Tot în cursul serii trecute, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Vama Veche, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauze, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.