Proiectul ”Biblioteca din Gară” este foarte util și, până acum, mii de călători, adulți sau copii și-au ales câte o carte, cu ajutorul căreia plimbarea cu trenul să fie mai plăcută.
Foarte mulți constănțeni au sprijinit demersul companiei CFR Infrastructură Constanța și au adus de acasă numeroase volume, pe care le-au așezat frumos pe rafturi, pentru ca și alte persoane să se bucure de cărți și le mulțumim pentru acest gest.
”Atragem atenția asupra faptului că există și oameni care golesc, la propriu, Biblioteca din Gară. Din imaginile surprinse sâmbătă, 15 iunie 2024, de camerele de supraveghere din Gara Constanța, putem observa că o persoană și-a însușit toate volumele aduse de noi sau de constănțenii cu spirit civic. Bărbatul a mers în gară cu două sacoșe pe care le-a umplut cu cărți, apoi a plecat și a revenit după o oră, cu un sac pentru a lua toate volumele rămase în bibliotecă.
Ne dorim ca astfel de situații să nu se mai întâmple, iar localnicii și turiștii să ia doar câte o carte și, dacă pot, să contribuie cu alte volume, pentru ca această inițiativă să meargă mai departe.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al CFR Infrastructură Constanța.
Proiectul „Biblioteca din Gară” a fost lansat de SRCF Constanța la începutul lunii decembrie 2023 și, de atunci, rafturile au fost în permanență umplute cu mii de cărți.
Foto: Biblioteca cu cărți din gara Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta