Conecteaza-te cu noi

Justitie

Constanța: condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a omorât un câine

Published

on

În cursul zilei de azi, la Curtea de Apel Constanța s-a dat sentința finală pentru un bărbat condamnat, în primă instanță, la șase luni de închisoare cu executare pentru că a tăiat un câine cu sabia. Acest lucru se întâmpla în anul 2014, în județul Tulcea. Ulterior, a demarat procesul penal, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea l-au trimis pe Ali Gener Memet în judecată. Prin rechizitoriul nr. 2566/P/2014 din data de 30 ianuarie 2017, bărbatul era acuzat de săvârşirirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 alin. 1 lit. e din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Tulcea, sub acuzația de rănirea sau schingiuirea animalelor. Însă, după ce câinele a murit, încadrarea jurdică a fost schimbată în „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept“. În aceste condiții, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de şase luni de închisoare, cu executare. În continuare, instanţa a admis în parte acţiunea civilă şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de peste 5.000 de lei, cu titlu de daune morale şi materiale. Ulterior, atât  inculpatul cât și procurorii au atacat decizia Judecătoriei Tulcea la Curtea de Apel Constanța. Iar în cursul zilei de azi, a fost pronunțată sentința definitivă: instanța a admis apelul formulat de Gener Ali Memet împotriva sentinței Judecătoriei Tulcea și a dispus suspendarea executării pedepsei. De asemenea, inculpatul este obligat să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile. Bărbatului i s-a atras atenția că este foarte important să respecte toate măsurile de supraveghere care i-au fost impuse pentru a nu risca revocarea suspendării pedepsei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions