Doi bărbați au fost depistați fără permis de conducere la volan și au fost condamnați la închisoare cu executare. În cursul zilei de ieri, cei doi au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 15 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Unitatea Teritorială de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite au identificat un bărbat, de 34 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot la data de 15 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Unitatea Teritorială de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite au identificat un bărbat, de 30 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de un an și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cei doi bărbați au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.
Astăzi, în Penitenciarul Poarta se află 1.019 persoane private de libertate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta