Reabilitarea parcului de la Gară, o afacere de peste 17 milioane de lei, este făcută prin devastarea copacilor, unii dintre cei măcelăriți de firma care se ocupă de așa-zisa reabilitare având aproximativ 100 de ani. Liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion, spune că “devastare” este cuvântul prin care poate fi rezumat procesul de reabilitare a parcului de la Gară.
„Un alt exemplu în care drujbarul Constanței, Vergil Chițac a băgat buldozerele pentru a puncta electoral. Din cauza modului dezastruos în care au fost măcelărite rădăcinile pomilor, specialiștii spun că siguranța constănțenilor este pusă în pericol! S-a intrat cu excavatoarele în zona de protecție a rădăcinilor arborilor seculari, rădăcinile au fost rupte, trunchiurile au fost bușite de utilaje, crengile au fost rupte cu vola, pământul excavat a fost turnat peste copaci. În cursul acestei zile am trimis o sesizare către Garda de Mediu, pentru că ceea ce face acum Vergil Chițac este inadmisibil și cineva trebuie tras la răspundere. Constănțenii trebuie să știe despre dezastrul pe care primarul PNL îl comite în parcurile orașului.“, spune Stelian Ion.
Citește și:
Au început lucrările de reabilitare a parcului de la Gară. Viceprimarul Rusu spune că vor fi finalizate în vara anului 2024
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta