Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Administratie

Constanța. Elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare, premiați de Primărie

Published

on

premiere elevi

Primăria municipiului Constanța a organizat, seara trecută, un eveniment dedicat elevilor constănțeni care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare de anul trecut, dar și dascălilor care i-au îndrumat cu dăruire și pasiune pentru a obține cele mai bune rezultate școlare.

„Pentru că educația reprezintă o investiție în viitorul orașului nostru, Primăria Constanța, alături de partenerii săi – Ameropa Grains, Chimpex și Editura Litera, și-a propus ca de Ziua Constanței să celebreze pasiunea, determinarea, perseverența și munca asiduă a celor 192 de elevi merituoși, care au înțeles că excelența nu vine fără efort. Acești tineri reprezintă mândria întregului oraș și speranța într-un viitor mai bun pentru noi toți, fiind totodată și cei mai buni ambasadori ai Constanței în România și peste tot în lume. Rezultatele excepționale ale elevilor constănțeni nu ar fi fost posibile fără implicarea și sprijinul necondiționat al profesorilor și părinților.“, informează Primăria Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions