Liderul PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, solicită Curții Constituționale a României să nu blocheze proiectul care prevede impozitarea pensiilor speciale, „așa cum a făcut și în trecut cu o lege ce viza eliminarea” lor.
„Am depus astăzi alături de colegii mei liberali un amendament care prevede impozitarea pensiilor speciale. Este un moment greu, în care trebuie să fim solidari. Românii care plătesc taxe și impozite o fac cu gândul că banii lor se duc în sănătate, în educație, în infrastructură, și nu în pensiile unor privilegiați. Mediul privat și românii care muncesc din greu nu pot duce în spate și criza sanitară, și criza economică dar și privilegiile unora. Sper că judecătorii de la Curtea Constituțională vor decide în interesul românilor și României și nu în interesul unei minorități.“, spune Huțucă într-un mesaj.