Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului- Județul Constanța, Instituția Prefectului- Județul Tulcea și Consiliul Județean Constanța îi invită pe cetățeni să sărbătorească Ziua Dobrogei, care este aniversată în 14 noiembrie.
„Urmează 10 zile presărate cu momente festive în care dobrogenii, cu mic, cu mare vor celebra 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă. Evenimentele organizate cu acest prilej vor debuta joi, 14 noiembrie, ora 11:00, cu o ceremonie militară comună de depunere de coroane la Monumentul Independenței Tulcea și de aprindere a Flăcării „Spiritul Dobrogean”. Ulterior, va avea loc prezentarea volumului „Dobrogea, edificii cu mozaic – credința, cultura, cetatea” la Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea. De la ora 14:00, în Sala Mihail Kogălniceanu se va desfășura Festivitatea solemnă de semnare a Protocolului între Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Instituția Prefectului Județul Constanța privind organizarea Zilei Dobrogei.
Momentele de sărbătoare vor fi acompaniate de expozițiile „Arme și accesorii din colecția de artă orientală” și Constantin Găvenea „Litografii și acuarele” iar ansamblul „Baladele Deltei” va susține un spectacol dedicat Zilei Dobrogei la Sala Polivalentă.
Vineri, 15 noiembrie, centrul festivităților se mută la Constanța. De la ora 11:00, Colegiul Prefectural se reunește în ședință festivă comună. La eveniment vor participa reprezentanți ai minorităților naționale din administrația publică dobrogeană, ocazie cu care va fi acordată distincția de onoare „Recunoștința Dobrogenilor”. Ceremonia se va încheia cu un moment artistic oferit de elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria”.
Începând cu ora 15:00, meșteșugari, purtători de obiceiuri populare și producători agricoli dobrogeni vin la târgul „Dobrogea, un festival de obiceiuri, tradiții și gusturi” care va fi organizat la Pavilionul Expozițional. În perioada 15 – 17 noiembrie, vizitatorii se pot bucura de standuri culinare din cele două județe componente ale regiunii Dobrogea. Experiențele gastronomice vor fi completate de activități antrenante de oină, baseball și sporturi tradiționale. În fiecare seară, ansambluri etnice dobrogene vor urca pe scena festivalului pentru a oferi un show de excepție. Fiecare spectacol va conține ca element de referință obiceiurile de nuntă ale etniei respective.
Instituțiile de cultură din oraș se alătură inițiativei de a sărbători 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria – mamă. Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 10:00, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța va găzdui vernisajul expoziției fotodocumentare și numismatice „Vestigii dobrogene”. Expoziția va rămâne pe simeze până în data de 23 noiembrie. În cadrul evenimentului, va avea loc prezentarea de carte „Dobrogea, edificii cu mozaic – credința, cultura, cetatea”.
De la ora 11:30, cei mai vârstnici reprezentanți ai minorităților și a celor mai în vârstă persoane născute în data de 14 noiembrie vor fi premiați la Muzeul de Artă Populară Constanța, unde se va desfășura vernisajul expoziției de costume naționale populare autentice „Dobrogea – multiculturalitate etnică”.
În perioada 14 – 22 noiembrie, vom celebra „Zilele Dobrogei” și prin sport la „Mișcare pentru sănătate” și „Sănătate prin activități recreative” care se vor desfășura la Sala Sporturilor din Constanța. Evenimentele vor cuprinde „Campionatul de minifotbal cu echipele instituțiilor publice din județ”, „Exatlon Dobrogea 2019” și „Baschet 3×3 – Cupa Dobrogei”.
De asemenea, mediul universitar din Constanța va fi marcat de sărbătoare între 14 și 21 noiembrie. Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Universitatea Maritimă și Universitatea „Andrei Șaguna”, în parteneriat cu M.I.N.A.C. vor organiza sesiuni de comunicări știintifice și o expoziție foto- documentară despre promovarea și valorificarea turistică a patrimoniului multicultural din Constanța. Tematica seminariilor va viza educația marinărească română, securitatea cibernetică și Parcul „Regina Maria” din Constanța.
141 de stejari vor fi plantați de către reprezentanții administrațiilor publice din județul Constanța și de studenții voluntari de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Universitatea Maritimă Constanța, duminică, 17 noiembrie.
Vineri, 22 noiembrie, de la ora 11:00, în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” va avea loc festivitatea de premiere a concursului „Dobrogea de azi, privind spre viitor”, adresat elevilor din ciclurile gimnazial și liceal. Cele mai bune lucrări vor fi cuprinse în cartea care va fi oferită delegaților care vizitează județul Constanța.
Seria de manifestări prilejuite de celebrarea momentului istoric se încheie sâmbătă, 23 noiembrie, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Constanța. De la ora 10:30, se va desfășura premierea concursului „Istoria Dobrogei”“, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta