În cursul nopții trecute, polițiștii din județul Constanța au prins la volan doi șoferi foarte beți, care s-au ales cu dosare penale.
Primul dintre ei a fost prins în jurul orei 01.05. Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mare din localitatea Lumina, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Două ore mai târziu, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au depistat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nicolae Titulescu din localitatea Agigea, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta