În decurs de 10 ore, polițiști din județul Constanța au identificat la volan doi bărbați băuți bine, precum și un tânăr care nu avea permis de conducere.
Aseară, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 391 (Mangalia-Negru Vodă) în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Puțin după miezul nopții, în jurul orei 00.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Dimineață, în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism pe DN 2A, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta