Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Insulele ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor, VANDALIZATE

Published

on

insule ecologice

Primăria Constanța anunță că, în municipiu, există 14 insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor, iar până la sfârșitul anului viitor, încă 275 de eco-insule vor fi amplasate în tot orașul.

„Din păcate, în acest moment, TOATE cele 14 insule ecologice prezintă semnele lipsei de  bun simț ale unora dintre noi. În timp ce unele dintre ele au fost doar murdărite cu diferite desene, la altele situația este mult mai gravă: s-au tăiat cablurile de alimentare, s-au furat camerele de supraveghere sau, mai îngrijorător, la eco-insula de pe strada Albatros s-au furat panourile fotovoltaice.“, spun cei de la Primărie.

Reprezentanții autorității publice locale din Constanța au sesizat organele abilitate și fac un apel către cetățeni să nu asiste impasibili la actele de vandalism, ci să apeleze imediat numărul unic de urgențe 112 sau dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numerele de telefon 0241484205 și 0341/922.

„Prin aceste achiziții, Primăria Constanța urmărește reducerea cantității de deșeu rezidual, selectând toate materialele care pot fi reciclate și care se pot introduce în circuite noi de producție și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor orașului. Vă rugăm să rețineți că orice act de vandalizare înseamnă bani în plus pe care municipalitatea îi cheltuie pentru reparații. Iar părinții să nu uite că, în conformitate cu prevederile art.1372 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, ei sunt responsabili pentru faptele săvârșite de copii. Ne dorim un oraș curat, sigur, frumos, în care să ne bucurăm că locuim și ne creștem copiii, dar nu putem face asta decât împreună.“, mai subliniază cei de la Primărie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions