Advertisement
Categories: Societate

Constanța, întâlnire gratuită dedicată părinților singuri. Vezi când va avea loc.

Pe data de 12 iulie, la ora 18.00, la Restaurantul Albatros din Constanța (fostul restaurant Ciuperca), are loc o întâlnire a părinților singuri.

Conferința va fi susținută de Adrian Pășcuță, lector doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, cel mai cunoscut autor și creator de conținut educațional destinat părinților singuri din România, el însuși fiind un părinte care își crește singur cei 3 copii.

Principalele teme care vor fi abordate sunt: – nevoile copiilor crescuți de un singur părinte, – reguli necesare în familiile monoparentale, – relația cu celălalt părinte, – probleme comune copiilor crescuți de un singur părinte și soluțiile cele mai eficiente, – avantajele copiilor crescuți de părinți singuri/divorțați.

Adrian Pășcuță a declarat ziarului Ordinea.ro: ”Un prim aspect este legat de factorul economic. Numeroși părinți singuri fac față cu greu cheltuielilor zilnice. Uneori sunt nevoiți să lucreze sumplimentar, iar asta reduce timpul petrecut cu copiii. Alte probleme sunt de ordin emoțional. Prima oară: copiii se pot simți vinovați  pentru divorțul părinților. Uneori se simt (sau chiar sunt) abandonați, pot dezvolta frici nejustificate sau pot deveni agresivi.”, ne-a spus Adrian Pășcuță.

Advertisement

Pentru a intra în legătură cu comunitatea părinților singuri din România vă invităm în https://www.facebook.com/groups/familiimonoparentale/

Pentru informații legate de creșterea copiilor în cadrul familiilor monoparentale vă recomandăm să vă înscrieți și la cursul gratuit: http://adrianpascuta.ro/curs_familii_monoparentale.html
Astfel de întâlniri au avut loc la Timișoara și București, unde s-au creat comunități dinamice.

O primă întânire informală a grupului a avut loc în luna martie a.c., la Vintage Pub.  Aceasta a făcut parte din seria de evenimente organizate pentru prima dată în România pentru a marca Single Parent’s Day.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Clădirea în care se află o secție de votare a luat foc

Un incendiu a izbucnit sâmbătă în clădirea în care se află o secție de votare… Read More

9 ore ago

Plângere penală pentru Luminița Odobescu, ministrul de Externe. Este acuzată de nereguli la votul din Diaspora

AUR anunță sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate… Read More

9 ore ago

Plângere penală pentru fraudă la vot în Diaspora. O persoană ar fi votat de patru ori într-o secție din Republica Moldova

USR a depus plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al… Read More

9 ore ago

Peste 160.000 de români au votat deja în străinătate

Procesul electoral pentru alegerea președintelui României se desfășoară deja în străinătate de două zile. Astfel,… Read More

10 ore ago

Traian Băsescu: „Depinde de români dacă mâine vor gira prin votul lor întoarcerea epocii Năstase“

Fostul președinte al României Traian Băsescu vine cu un mesaj dur înaintea alegerilor și vorbește… Read More

11 ore ago