Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Administratie

Constanța. Modernizarea infrastructurii pietonale continuă în mai multe zone din oraș

Published

on

lucrari constanta

Primăria Constanța informează că programul de reabilitare a infrastructurii pietonale acoperă tot mai multe străzi din Constanța.

„Pe strada Făgetului, tronsonul cuprins între strada Chiliei și strada Primăverii, se reabilitează trotuarele. Sunt înlocuite bordurile, terenul este stabilizat cu piatră peste care va fi așternut stratul de asfalt destinat traficului pietonal. Se construiesc casete pentru spații verzi, o soluție eficientă și estetică de a integra elemente naturale în peisajul urban.

Și pe străzile Alexandru Cel Bun și Bogdan Vodă sunt reabilitate total trotuarele. Întâi acestea au fost decapate, au fost înlocuite bordurile, iar terenul a fost stabilizat prin așternerea de piatră. În paralel se construiesc casete pentru spații verzi unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.

Pe strada I. L. Caragiale, pe tronsonul delimitat de strada I. G. Duca și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, continuă lucrările de modernizare a zonei pietonale. Trotuarele sunt decapate, se înlocuiesc vechile borduri și se stabilizează terenul cu piatră, astfel încât să permită așternerea stratului de suport peste care se montează pavele moderne.

Tot mai multe străzi din cartierul Palas sunt reabilitate. Pe străzile Moților, Bucegi, Bucuriei, Matei Millo, Vifor Haiducul și Mihu Copilu se montează borduri noi, iar suprafețele trotuarelor sunt consolidate prin așternerea unui strat de piatră. Trotuarele sunt recondiționate cu un strat nou de asfalt și se construiesc casete pentru spații verzi, în care vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.

Lucrările de reabilitare a parcului Tăbăcărie avansează. Aspectul suprafeței pietonale se schimbă de la o zi la alta. Aleile din parc sunt reamenajate cu pavele moderne, iar infrastructura zonei pietonale este consolidată cu borduri noi.

Lucrări de amenajare a zonelor destinate circulației pietonilor au loc și strada Suceava în proximitatea pieței Brotăcei, unde se reconfigurează trotuarele prin montarea de noi borduri și pavele pe strat de nisip.

De asemenea, pe bulevardul Tomis, în zona delimitată de blocurile M1-N2, se reabilitează aleile de acces în scările de bloc și aleile pietonale situate între imobile.

Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions