În cursul nopții trecute, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Constanța au organizat o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psiho-active, context în care au constatat 5 infracțiuni. Activitatea s-a derulat pe linia respectării legislației în vigoare privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.
În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 5 infracțiuni, dintre care două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru conducere sub influența substanțelor psiho-active și o infracțiune de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, au fost reținute două permise de conducere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și o serie de plăcuțe de înmatriculare.
Exemple:
În jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În jurul orei 00.15, polițiștii constănțeni au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Constanța. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
În jurul orei 01.00, polițiștii au depistat un tânăr de 22 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența unor substanțe psiho-active.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta