Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Constanța. Nuntă oprită de polițiști și jandarmi pentru că erau prea mulți invitați

Published

on

În cursul acestei seri, o nuntă care urma a se desfășura la restaurantul Terasa Colonadelor din Constanța a fost  oprită din cauza numărului mare de participanți, peste 50 de persoane, precum și a faptului că mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de doi metri.

Potrivit unui comunicat al reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, polițiști s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanța.

”La fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică și rutiera pentru efectuarea primelor verificări. S-a constantat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de 2 metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane.”, precizează Biroul de presă al IPJ Constanța.

Totodată, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică și inspectori de la Protecția Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Advertisement
usr

La fața locului sunt și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali.

În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions