În cursul zilei de ieri, în interval de o jumătate de oră, polițiștii constănțeni au prins la volan o femeie și un bărbat, în Valu lui Traian și în orașul Ovidiu, care conduceau fără a deține permis de conducere.
Pe numele amândurora au fost deschise dosare de cercetare penală. Iată cum au stat lucrurile, potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța.
La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat o femeie, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, dinspre localitatea Valu lui Traian către Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au depistat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe strada Poiana din orașul Ovidiu, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta