În cursul lunii noiembrie a.c, la Centrul Aluniș al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a ajuns de urgență tânăra Tudica Isabela Ilona, în vârstă de 15 ani și jumătate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC, Oana Manoilă, a fost luată măsura plasamentului de urgență. ” În luna noiembrie, a fost luată de la fratele mamei ei, care nu a mai făcut față provocărilor vârstei adolescentei. Din informațiile pe care le avem, ea a plecat din centru în cursul zilei de 5 decembrie, fără bilet de voie, iar de a doua zi au demarat căutările.”, a precizat Oana Manoilă.
Fata era în îngrijirea fratelui mamei, în condițiile în care părinții sunt plecați de ani de zile la muncă, în străinătate.
Se pare că dintr-o greșeală involuntară, nu s-a făcut publică dispariția fetei, însă mama ei a postat pe pagina de facebook faptul că tânăra a dispărut.
„Vă rog să mă ajutați să îmi găsesc fetița este dispărută din data de 13.12.2019 din Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Constanța. De o săptămână nici Poliția Constanța nu o găsește. O cheamă Tudica Isabela Ilona are 15 ani și jumătate, are 1 ,65 șatena ochii căprui…. Vă rog din suflet pentru orice fel de detaliu,dacă a văzut-o cineva sau a luat contact cu ea va rog să mă contactați pentru orice mic detaliu (…) pe facebook Elena MarioDani Stanescu Vă rog să mă ajutați să îmi găsesc fetița“.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta